
Brutăria care face pâine naturală 100%, la cuptor pe lemne, a fost închisă temporar, în urma deciziei patronului. Brutăria Iba, care aparţine omului de afaceri Velică Ailenei, a avut activitatea sistată, pe fondul nemulţumirilor legate de rentabilitatea sa.
Mica făbricuţă de pâine de pe Bulevardul Mihai Eminescu (la intersecţia cu Petru Rareş), a fost redeschisă, însă, după câteva zile, la presiunea clienţilor.
"Am oprit activitatea, am pus oamenii pe liber, cu regrete, cu păreri de rău, dar, în următoarele zile, dar pe 2-3 iunie, au început clienţii să mă sune şi au insistat să dau drumul la brutărie, pentru că le plăcea pâinea pe care o făceam", a afirmat Ailenei.
Brutăria Iba produce pâine 100% naturală, cu ingrediente bio, la cuptor pe lemne. De asemenea, ea produce cozonaci, pâine de secară şi plăcinte, după reţete tradiţionale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia