
Contre in sedinta de Consiliu local de la un proiect de hotarare privind aprobarea organigramei si statelor de functii la Politia locala. Executivul Primariei a venit din nou cu propunerea ca institutia sa aiba si un director adjunct, asa cum s-a intamplat si anul trecut, lucru care a starnit nemultumirea in randul unor consilieri locali.
Florin Ghiorghita a declarat ca la Politia Locala nu este nevoie de inca o functie de conducere si a venit cu un amendament prin care a propus desfiintarea Serviciului de ordine publica din cadrul institutiei si cea de director adjunct.
"Nu trebuie sa desfiintam functii de executie pentru a mai crea un post de sef. Numarul politistilor locali va scadea si noi mai vrem un post de sef. Solicit desfiintarea Serviciului de ordine publica, a postului de director adjunct care nu-si are rostul. Coordonarea sa fie direct la directorul executiv. De asemenea, constat cu surprindere ca activitatea serviciului juridic de acolo este facuta de doi oameni: un sef de serviciu si un executant. Functiile sa treaca pe executie si atunci vom remarca economie la bugetul local. Cu cat vor fi mai multi politisti in starada, cu atata se va vedea activitate lor mai bine", a spus Ghiorghita,
A intervenit in sedinta consilierul Cosmin Andrei, care a spus ca amendamentul este tendentios si se refera strict la persoanele care lucreaza la aceaste compartimente.
"Este o razbunare si nu aduce servicii Politiei Locale, acea propunere de desfiintare a serviciului de ordine publica. Modificam organigrama pentru ca nu va plac persoanele de acolo", a spus Cosmin Andrei.
Consilierii au respins proiectul initial propus de primarul Ovidiu Portariuc si au aprobat un proiect de organigrama si stat de functii ce va fi supus analizei comisiei de ordine publica si ANFP, dupa care va fi dezbatut din nou in Consiliul Local.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia