
Viceprimarul Cosmin Andrei a comentat gestul înlocuitorului său din funcţie, Eugen Ţurcanu, spunând că este un act de disperare de a ajunge pe funcţie.
Social democratul a precizat că în spatele manifestărilor democrat liberalului sunt de fapt interesele PDL de a ajunge din nou în fruntea Primăriei pentru a avea acces la resurse şi pentru a face noi afaceri. Acesta a mai precizat că va rămâne în funcţie până ce secretarul va emite decizia în baza căreia va fi numit noul viceprimar.
" Doresc să transmit foarte clar că sunt nişte proceduri legale care trebuiesc respectate înainte de a fi instalat noul viceprimar. Aştept hârtia de la domnul secretar, dar până atunci îmi duc la îndeplinire toate sarcinile de serviciu pentru a nu fi acuzat că nu îmi desfăşor activitatea în condiţii optime. Consider că aceste manifestări ale domnului Ţurcanu nu fac decât să afecteze imaginea Primăriei şi a municipalităţii. Nu reprezintă decât o disperare de a prelua funcţia de viceprimar pentru a continua toate afacerile pe care le-a avut PDL la nivelul municipiului Botoşani, mă refer la afacerile cu panseluţe, ridicarea maşinilor de către HSR şi celelalte care au apărut în presa locală şi pe care le-am închis. Dumnealor doresc să preia din nou accesul la resursele pe care le-au pierdut şi astfel consider că se comportă domnul Ţurcanu", a afirmat Cosmin Andrei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia