Bursele şcolare de merit au fost majorate cu 50%

30 aprilie 2014

elevi din Botosani invatati despre traficul de fiinte umaneBursele şcolare de merit pentru elevii din învăţământul preuniverssitar au fost majoarte cu 50% de consilierii locali. Potrivit deciziei luate, miercuri, bursele vor ajunge la un cuantum de 120 de lei de la 80 de lei lunar.

like facebookIniţial proiectul de hotărâre de Consiliu Local prevedea această majorare pentru acest an şcolar, însă consilierul local Florin Ghiorghiţă a depus un amendament în sensul în care să fie eliminată perioada.

" Cu expresia acest an şcolar înseamnă că majorarea va fi doar două săptămâni, până la sfârşitul anului şcolar. Cred că a fost o "eroare" intenţionată a departamentului economic", a spus Florin Ghiorghiţă.

Consilierii locali au votat proiectul cu tot cu amendament pentru ca elevii să beneficieze şi în cursul anului viitor de bursa majorată.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia