
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, Doru Ciocan, a criticat, vineri, la Botoşani, modalitatea de încasare a facturii la apă de către societatea Nova Apaserv. Acesta a declarat că "din 2002, la nivelul municipiului Botoşani a fost o anomalie care se perpetuează până astăzi şi probabil în continuare, cu acea încasare din uşă în uşă a contravalorii apei funcţie de acele contoare de sub chiuvetă. Acest lucru este incorect", a spus preşedintele ANRSC.
El a menţionat totodată că există o iniţiativă legislativă privind branşarea individuală la apă pe fiecare apartament, însă, susţine el, dacă s-ar aplica această măsură şi apa ar fi mai scumpă.
"Lucru care teoretic este posibil, iar tehnic este posibil cu multe dezechilibre, dar cel mai important este că preţul la apă va creşte între 10 şi 20%", a spus Ciocan.
Preşedinţii asociaţiilor de proprietari au spus că ar trebui să existe relaţii contractuale între asociaţii şi Nova Apaserv, aşa cum există cu Modern Calor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia