Forţa Civică vrea primul viceprimar, un concurent de la emisiunea Schimb de Mame

28 martie 2014

valerica prisacariu forta civica vaculestiPartidul Forţa Civică vrea să obţină primul mandat de viceprimar în judeţ. Potrivit conducerii organizaţiei judeţene, acest lucru s-ar putea realiza la Consiliul Local Văculeşti, iar propunerea partidului este Vasilică Prisacariu.

like facebookAcesta a obţinut mandatul de consilier local ca şi candidat independent, ulterior alăturându-se partidului. Alesul se laudă şi cu apariţii în emisiuni televizate, participând la emisiunea de pe Prima TV, Schimb de Mame şi la cea de la Kanal D, Cei şapte ani de acasă.

" Fiicele mele s-au înscris la emisiune Schimb de Mame şi am vrut să particip ca o experienţă de familie. Am trei fete şi în cadrul celei de-a doua emisiuni am şi câştigat competiţia", a declarat Valerică Priscariu.

Cristian Roman, preşedintele FC, a menţionat că la Văculeşti există o înţelegere cu PDL şi se va discuta cu PNL pentru obţinerea primului viceprimar al partidului în judeţ

 

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia