Vezi ce zice şeful ANSVSA despre fostul său şef, Mihai Ţurcanu

15 martie 2014
Vladimir Manastireanu

Vladimir Manastireanu

Actualul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, a declarat că a avut o relaţie bună cu fostul său şef la ANSVSA, Mihai Ţurcanu.

"În perioada cât a fost preşedinte, noi doi am colaborat foarte bine", a spus Mănăstireanu.

În ceea ce priveşte candidatura lui Ţurcanu la europarlamentare, şeful ANSVSA a spus: "Nu vreau să comentez absolut deloc opţiunea de viitor a vreunei persoane. Dacă partidul din care face parte aşa a hotărât, vom vedea ce scor vor obţine la alegerile europarlamentare".

like facebookÎn schimb, Mănăstireanu l-a avertizat pe Mihai Ţurcanu că PSD va învinge PNL la europarlamentare.

"Am convingerea că atât la nivel de Botoşani, cât şi la nivel de ţară PSD va obţine un scor mult mai bun decât şi-a propus, iar PNL, în comparaţie cu PSD, va obţine un scor puţin mai bun decât şi-au propus", a mai spus şeful ANSVSA.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia