
În Spitalul Judeţean şi secţiile exterioare ale acestuia, pacientul nu este pe primul loc. Declaraţia aparţine preşedintelului Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care a afirmat că aceasta este cea mai mare problemă semnalată de comisia de control din spital. Zilnic, comisia constituită prin ordinul preşedintelui CJ raportează neregulile sesizate în unitate.
"Nu se înţelege că trebuie să tratăm pacienţii aşa cum se cuvine, începând de la curăţenie, cum îl primeşti, cum îl tratezi. Banii de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate vin pentru că avem pacienţi. Pacientul respectiv plăteşte contribuţia la stat. Cadrele medicale primesc salarii din taxele şi impozitele pe care le plăteşte cetăţeanul şi trebuie să înţeleagă toţi că sunt acolo pentru că au pacienţi", a spus Ţurcanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia