Medicul Prăjinaru, de la Maternitatea Botoşani, cercetat de Colegiul Medicilor

12 februarie 2014

mihaela milerMedicul neonatolog Eugen Prăjinaru este şi el cercetat de Colegiul Medicilor din Botoşani, în urma unei reclamaţii făcute de o femeie care a născut la Maternitatea Botoşani, anul trecut.

Medicul nu şi-a dat acceptul pentru transferul unui nou-născut cu probleme la o clinică universitară, deşi a existat acceptul medicului şef de secţie, inclusiv a reprezentanţilor clinicii.

"Mama a reclamat faptul că, copilul nu a fost transferat în timp util la Iaşi, după aia a fost transferat dar domnul doctor nu a fost de acord. La nivelul Colegiului medicilor se întruneşte întâi comisia de deontologie, care i-a declaraţii de la ambele părţi şi declaraţii de la experţi. După care se va formula o concluzie a comisiei deontologice şi va fi înaintat, mai mult ca sigur, către Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor Botoşani", a spus directorul medical al Spitalului Judeţean, Mihaela Miler.

like facebook

 De asemenea, medicul va fi sancţionat disciplinar după ce a lipsit nejustificat de la serviciu, în cele două zile în care a cerut concediu de odihnă, fără să-i fie aprobată cererea.

"Dânsul şi-a depus brusc o cere de concediu de odihnă, care nu a fost vizată de şeful de secţie , nici de conducerea spitalului şi a plecat val- vârtej la ora 13,00, chiar înainte de terminarea programului de lucru, fără să aibă cererea aprobată. Personal consider un act de indisciplină, iar acest lucru va fi cercetat ulterior", a spus Iliuţă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia