
Preşedintele şi unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean au ajuns la petrecerea organizată pentru pensionari, direct pe drumurile înzăpezite.
Florin Ţurcanu şi Gheorghe Sorescu au ajuns la Rapsodia, după ce au patrulat aproape 300 de kilometri prin judeţ alături de directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri. Cei trei au ajuns la Rapsodia în jurul orei 18.00.
Cei trei s-au declarat mulţumiţi de starea drumurilor judeţene şi au precizat că au îngheţat de frig şi au venit să se încălzească la petrecere.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia