
Primarul municipiului a anunţat că intenţionează să organizeze un referendum în care populaţia să decidă prioritatea investiţiilor în oraş.
Investitiţia la stadion, în valoare de 10 milioane de lei, este cu mult peste posibilităţile financiare ale municipalităţii, în condiţiile în care ratele la credite contractate au crescut de la 12 milioane pe an la 15 milioane de lei.
Înainte de ferendum, Ovidiu Portariuc se va întâlni cu finanţatorii echipei locale, pentru a-i determina să semneze un angajament prin care să se oblige să susţină echipa 4-5 ani, indiferent de evoluţia acesteia.
"Se pune întrebarea în ce măsură putem finanţa un asemenea obiectiv în condiţiile în care nu ştim dacă FC Botoşani rămâne în liga I. Ne vom întâlni cu finanţatorii fc botoşani prin care să semnăm un angament prin care se obligă să susţină echipa 4-5 ani de zile, indiferent dacă echipa va trece prin momente bune sau mai puţin bune. Vrem garanţii bancare. Povara este mult mai mare pentru municipiul Botoşani, iar un asemenea efort nu a fost făcut în ultimii 20 de ani. Vreau să organizez un referedum local în care botoşănenii să spună ce vor, spre exemplu va cuprinde trei obiective, nocturna, asflatarea a 20 de străzi sau reparaţii de şcoli. Am discutat cu microbiştii, toţi îşi doresc dar trebuie să fim şi realişti. Foarte puţine oraşe din ţară au stadioane cu nocturnă", a declarat Ovidiu Portariuc.
Una dintre soluţii ar fi un credit bancar sau finanţarea în primul an în proporţie de 15-20% a investiţiei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia