Poetul Ion Mureşan a intrat în posesia Premiului naţional Mihai Eminescu

15 ianuarie 2014

premiu national mihai eminescu botosaniÎn cadrul galei dedicate Zilelor Eminescu, s-a desemnat şi câştigătorul marelui premiu Opera Omnia. Scriitorul Ion Mureşan a fost premiat de academicianul Nicolae Manolescu şi de primarul Ovidiu Portariuc.

Preşedintele juriului, Nicoale Manolescu a ţinut un discurs laudator la adresa laureatului premiului pentru anul 2013, menţionând ironic că a aflat de la televizor cine a câştigat.

" Am venit nepregătit pentru că nu am ştiut cine a luat premiul. Am constat astăzi, că toată lumea ştia, iar eu habar nu aveam. Nu am apucat să mă gândesc  ce o să spun despre Mureşan, presupun, din moment ce a luat premiul, că este un poet de valoare, chiar de mare valoare. M-am uitat în urmă şi am văzut că juriul, alcătuit aproape de fiecare dată din aceeaşi critici, a acordat până acum fără greş aceste titluri.  Ion Mureşan este un poet pe cât de serios pe atât de econom cu poezia lui, nu a scris zeci de volume", a declarat Nicolae Manolescu.

Ion Mureşan a primit un premiu de 20.000 de lei şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

" Premiul naţional de la Botoşani este un legitimaţie de grup. Ai luat premiul, primeşti legitimaţia clubului de elită al poeziei de astăzi, poţi să te consideri în şiragul poeţilor mari ai ultimilor 50 de ani", a spus Ion Mureşan după intrarea în posesie a premiului.

Premiul naţional de poezie Mihai Eminescu  Opus Primum a fost acordat poetului Ştefan Baghiu, pentru volumul "Spre sud la Lăceni"

 

nicolae manolescu premiu national mihai eminescu botosanidecernare premiu mihai eminescu botosanipremiu national mihai eminescu botosanipremiu national mihai eminescu botosani1premiu national mihai eminescu botosanipremiu national mihai eminescu botosani1premiu national mihai eminescu botosani2ion muresan premiu national mihai eminescu botosani

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia