
Preşedintele Tribunalului Botoşani, Anitta Manole, care s-a înscris la concursul pentru funcţia de inspector judiciar la Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, structură care verifică activitatea magistraţilor din întreaga ţară, nu va mai ajunge la Bucureşti.
Deşi dosarul său de candidatură a fost declarat admis în prima etapă, Manole nu s-a mai prezentat la proba scrisă şi la interviul pentru funcţia de inspector judiciar, retrăgându-se din conccurs.
Probele au fost programate pentru 24 noiembrie şi 9 decembrie, însă Anitta Manole nu s-a mai regăsit pe tabelul candidaţilor.
În urma examenuluui, au fost ocupate doar două din cele patru posturi scoase la concurs, iar CSM este nevoit să reia procedura pentru două posturi.
În vara acestui an, Manole s-a înscris şi la concursul pentru şefia Curţii de Apel Suceava, însă a renunţat şi la acesta.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia