
Executivul Primăriei Botoşani studiază varianta înlocuirii tramvaielor cu mijloace de transport electrice. Primarul Ovidiu Portariuc recunoaşte că municipiul Botoşani are acum un transport public similar celui de la Râşcani sau Bălţi şi că acesta trebuie îmbunătăţit. El a declarat că viceprimarul Cosmin Andrei se află la o conferinţă legat de transportul electric, la Timişoara, şi va afla mai multe detalii cu privire la acest aspect.
"Asta este viitorul şi trebuie să vedem, pe baza studiilor pe care le avem în prezent realizate de Primăria Botoşani pentru transport electric, dacă putem adapta şi trece uşor către transportul electric pe autobuze", a spus primarul.
Declaraţia a fost făcută după ce fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă a declarat că în ultimii ani nu a văzut nicio îmbunătăţire a activităţii de transport public.
"Am văzut nişte declaraţii că a fost mai greu decât s-a aşteptat directorul. Poate unii se gândeau că vin la dormit şi nu la treabă. Numărul contractelor a scăzut, numărul călătorilor a scăzut destul de mult şi, în consecinţă, şi veniturile societăţii. Întrebarea este, dacă există o strategie de transport, o fuziune sau asociere între firma de transport public local şi o societate privată, o preluare", a spus Ghiorghiţă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia