Scandal cu scântei la Dorohoi, cu intervenţii ale jandarmilor

24 octombrie 2013

carutaJandarmii au fost nevoiţi să intervină într-un scandal izbucnit la Dorohoi, finalizat cu incendierea unei căruţe. Un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Cronicar Ion Neculce din municipiul Dorohoi, fiind sesizată distrugerea unui atelaj hipo prin incendiere.

In urma verificărilor făcute, jandarmii au stabilit faptul ca R.M., în vârsta de 67 de ani, a scăpat de sub  control calul înhămat la atelajul cu care transporta coceni de porumb, fiind lovit de atelaj. Atelajul hipo si-a continuat deplasarea si a trecut peste terenul unui vecin, care era proaspăt însămânţat.

Nemulţumit, proprietarul terenului a înţepat toate cele patru cauciucuri ale căruţei, iar în urma discuţiei avute cu stăpânul căruţei, fiul proprietarului a dat foc la cocenii aflaţi în coşul căruţei, provocând distrugerea parţiala a acesteia.

Cele trei persoane, împreună cu o femeie care a fost martor la cele întâmplate, au fost conduse la sediul Jandarmeriei, pentru continuarea verificărilor şi întocmirea actelor de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ distrugere”, faptă  prevăzută de art.217 din Codul Penal.

Dosarul cu actele de constatare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, pentru competenta soluţionare.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia