Ţurcanu propune încă 15 comune pentru Zona metropolitană

18 octombrie 2013

Florin Turcanu la sediul PNLŞeful Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, mai face o mutare în războiul cu primarul Ovidiu Portariuc. După ce acesta din urmă a respins, în această săptămână, propunerea de include în zona metropolitană a Cj şi a altor câteva comune, Ţurcanu vine cu propunerea ca din asociaţia constituită în jurul Botoşanilui să facă parte încă 15 comune. Este vorba de Ungureni, Unţeni, Văculeşti, Brăieşti, Copălău, Suliţa, Blândeşti, Dângeni, Gorbăneşti, Nicşeni, Roma, Tudora, Băluşeni, Cristeşti şi Coşula.

Preşedintele CJ motivează că localităţile propuse de el se află la o distanţă mai mică de 30 de kilometri de Botoşani, ceea ce le permite să facă parte din Zona metropolitană.

"Dacă discutăm politic, şapte localităţi sunt conduse de primari PSD, trei de primari PNL, , patru de primari PDL şi un PC. Nu mă interează chestiunea politică. Mă interesează să avem o zonă metropolitană puternică", a spus Ţurcanu.

Acesta a cerut primăriilor din cele 15 localităţi să adopte hotărâri ale Consiliilor Locale privind acordul de asociere la Zona metropolitană, iar apoi hotărârile vor fi supuse votului Consiliului de administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană".

El dă asigurări că membrii CA vor vota accederea celor 15 comune în Zona metropolitană.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia