Polițist de Frontieră adus la spital după ce a fost lovit cu o sticlă în cap

14 octombrie 2013

ambulanta upuUn poliţist de frontieră a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, după ce a fost implicat într-o altercație. Paul Mihai Lungu de 38 de ani lucrează în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ştefăneşti.

Duminică, aflat în timpul liber, poliţistul s-a dus la un bar din oraş, unde s-a iscat un scandal. În timpul altercaţiei angajatul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră a fost lovit de mai multe ori, cea mai dură lovitură fiind cu o sticlă în cap. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

" În funcţie de poziţia procesuală şi de rezultatul examinării medico legale urmează a fi continuate cercetările", a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ.

Reprezentanţii IJPF au menţionat că aşteaptă concluziile colegilor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia