
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a analizat candidaturile depuse pentru funcţiile scoase la concurs la noua structură creată, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Dosarele celor zece comisari ai secţiei Gărzii Financiare au fost admise la examen, urmând ca în data de 19 octombrie să suţină proba scrisă a examenului, ulterior fiind programată şi proba interviului.
Patru dintre comisarii botoşăneni Constantin Munteanu, Ştefan Agache, Dan Slavic şi Laurenţiu Paraschiv s-au înscris pentru funcţiile de inspectori superiori la Direcţia de Combatere a Fraudelor Suceava, care funcţionează pe lângă parchete.
Alţi cinci, Ilie Luca, Cristian Calimandruc, Constantin Mihaiuc, Romulus Apostol şi Alin Sănduc vor să meargă la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală- Serviciul Control Operativ Inopinat, primii patru pe funcţii de inspectori superiori şi Alin Sănduc pe funcţia de inspector principal.
Corneliu Mihai a optat pentru funcţia de inspector superior la Serviciul de Sinteză şi Raportări
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia