Apa Grup va da in judecată Termica pentru recuperarea datoriilor

18 decembrie 2007
Termica deţine mai bine de jumătate din datoriile pe care agenţii economici le au către Apa Grup Botoşani. Datoriile pe care fosta regie de apă le are de recuperat sunt in valoare totală de 11,5 milioane de lei din care numai la agenţii economici 4,6 milioane de lei. Societatea botoşăneană de termoficare inregistrează debite către Apa Grup de circa 2,6 milioane de lei adică mai bine jumătate din valoarea datoriilor pe care furnizorul de apă trebuie să le recupereze de la agenţii economici. In afară de Termica, Apa Grup mai are de recuperat circa 1,47 milioane de lei de la Goscom Dorohoi care se află in prezent in procedură de faliment. Practic, peste 90 la sută din datoriile pe care Apa Grup Botoşani le are de recuperat de la agenţii economici sunt de la cele două societăţi. "Valoarea datoriilor e mai scăzută acum că a crescut tarfiul şi cu toată creşterea soldul e mai mic. Dar la agenţii economici Termica deţine puţin mai mult de jumătate din datoriile pe care le au. Probabil că o să ne judecăm cu ei, dosarul e pe rol",a declarat Cristian Romanovschi, directorul comercial al Apa Grup Botoşani. Datoriile pe care fosta regie de apă le are de recueprat de le populaţie ajung la circa 5,6 milioane de lei iar la instituţii la circa 1,1 milioane de lei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia