
Învăţătorii şi educatorii fără studii superioare, care au solicitat trecerea la statutul de profesor, nu beneficiază nici la această dată de măriri salariale. Şi asta pentru că acţiunea de echivalare a fost sistată de Ministerul Educaţiei din motive necunoscute. Reprezentanţii Ligii Sindicatelor din Învăţământ au trimis o adresă Ministerului Educaţiei prin care solicită lămuriri cu privire la acest aspect.
"Echivalarea prevăzută de lege, cea cu învăţătorii şi educatorii care să fie echivalaţi profesori pentru învăţământ primar în baza competenţelor formale şi non-formale dobândite prin diverse programe a fost blocată. Lucrurile sunt sistate la minister. Am făcut o adresă dacă se mai face această echivalare sau nu. A fost o listă trimisă către minister şi s-a blocat acolo. După părerea mea, refuză să emită acte de eliberare din considerente financiare. Odată echivalaţi ca profesori, se pune problema ca aceştia să fie plătiţi ca profesori, ori un învăţător sau educator cu studii medii nu ia salariul unui profesor cu acelaşi grad didactic. Ia un salariu mai mic", a menţionat Liviu Axinte, liderul LSI.
Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite de cadrele didactice face referire la învăţătorii, educatoarele, institutorii şi chiar maiştrii sau antrenorii care nu au studii superioare, dar care au au rezultate deosebite în munca la catedră. Ei trebuiau să fie numiţi profesori pentru învăţământ pre-primar, profesori pentru învăţământul primar, de instruire practică sau profesori antrenori.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia