
Mai mulţi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii au acţionat în instanţă instituţia la care lucrează solicitând majorarea unui spor. Acţiunea a fost formulată de 45 de salariaţi, printre care şi un fost director al instituţiei, Gheorghe Livadaru. Obiectul dosarului îl consideră sporul de antenă, în perioada aprilie 2009-mai 2012. Reclamanţii susţin că în această perioadă sporul a fost acordat în cuantum de 1% şi nu 10% cum prevede legislaţia. Procesul a fost demarat în urmă cu un an şi încă nu a fost finalizat. În cauză s-a solicitat şi efectuarea unei expertize, instanţa fiind la stadiul judecării pe fond a dosarului. Actualul director al instituţiei, Marius Budăi, susţine că a luat la cunoştinţă despre acţiune şi aşteaptă o decizie a judecătorilor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia