Francezii caută petrol şi gaze la Botoşani

30 august 2013

sonda petrolO companie franceză a concesionat 80% din suprafaţa judeţului pentru a face operaţiuni de prospecţiune, iar o altă companie petrolieră extrage deja gaze pe un perimetru care ajunge şi în Botoşani. Firma Total E&P Activites Petroliers a concesionat o mare parte din platfoma moldovenească, ce cuprinde şi judeţul Botoşani, şi urmează să demareze lucrările de cercetare a subsolului.

Agenţia pentru Protecţia Mediului, instituţie ce monitorizează astfel de activităţi încă nu a fost solicitată să aprobe asemenea operaţiuni.

"Demararea unor lucrări de acest gen necesită acordul nostru", a menţionat Eugen Mateciuc, directorul instituţiei.

Societatea franceză, cu sediul în Courbevoie, este una cu tradiţie, fiind activă pe piaţă din 1991. şi este o subsidiară a companiei Total SA., una dintre cele mai mari companii petroliere din lume.

Pe teritoriul judeţului Botoşani se mai află un alt perimetru concesionat, în zona de Sud-Vest, privind explorare-dezvoltare şi exploatare. Perimetrul este concesionat de Regal Petroleum Romania în asociere cu Raffles Energy SRL. Lucrările în cadrul acestei zone sunt deja în derualere efectuându-se extracţii de gaze de la o adâncime de 460 de metri. Producţia este vândută societăţii Wintershal, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze naturale din Germania.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia