Angajaţii din învăţământ, implicaţi în activităţi instituţionale, vor lucra vineri

15 august 2013

ministerul educatieiMinisterul Educaţiei Naţionale precizează că toate persoanele implicate în activităţi şcolare şi instituţionale - elevi, cadre didactice, personal administrativ etc. - îşi vor desfăşura programul în mod normal pentru data de 16 august, aşa cum a fost deja prevăzut în calendarele aprobate de minister.

Aceste activităţi au fost programate cu mult timp în  urmă, iar unele dintre ele se află în plină desfăşurare.
Toate persoanele vizate de decizia MEN vor beneficia de o zi liberă, stabilită de fiecare instituţie în parte, alta decât data de 16 august, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia