Vezi care drumuri naţionale vor intra în modernizare anul acesta!

2 august 2013

drum Botosani- suceavaPreşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta va începe un proces masiv de reabilitare a drumurilor naţionale din judeţul Botoşani. Potrivit lui Dolineaschi, mai multe tronsoane de drumuri naţionale vor fi reabilitate. Acesta a dat asigurări că vor începe lucrările şi la drumul naţional Botoşani-Suceava, chiar dacă la rectificarea bugetară din 30 iulie nu a fost prinsă această investiţie pentru judeţul Botoşani.

Dolineaschi susţine că la această dată au început lucrările la drumul naţional care traversează oraşul Darabani, unde va fi turnat covor asfaltic pe o porţiune de 8 km. De asemenea, va fi asfaltat drumul naţional care traversează oraşul Flămânzi, pe o lungime 4 km, în timp ce în oraşul Bucecea vor fi asfaltaţi 3 km de drum naţional.

Se va reabilita, mai spune social-democratul, 14 km din DN 28 B Zăiceşti - Copălău.

"Valoare acestor investiţii, unele deja au început, este la 5,5 milioane lei. Anul acesta va începe şi reabilitarea drumului naţional Manoleasa-Radauţi Prut şi credem că anul viitor va fi gata acest tronson de drum, singurul de pământ la drumuri naţionale. Pentru Botoşani-Suceava, credem că anul acesta vor începe lucrările. A fost rectificare pe ministerele mari, iar acum urmează reanalizarea şi reaşezarea sumelor mari ale ministerilor, să vedem ce bani se duc către Compania de Drumuri Naţionale", a spus Dolineaschi.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia