Botoşănenii cu centrale ar putea să nu mai plătească pentru spaţiile comune

1 august 2013

primarul ovidiu portariucBotoşănenii care deţin centrale pe gaz ar putea să nu mai plătească pentru spaţiile comune, a declarat primarul Ovidiu Portariuc. El a spus că se caută soluţii pentru rezolvarea acestei probleme şi că în perioada imediat următoare o delegaţie de specialişti de la Bucureşti va ajunge la Botoşani.

Vom avea o vizită a unor oficiali de la Bucureşti. Nu vreau să promit mai multe acum, dar în următoarele luni vom veni şi cu o soluţie legat de plata spaţiilor comune, ca botoşănenii care nu sunt racordaţi la Modern Calor să nu mai plătească pentru spaţiile comune. Avem câteva variante în studiu”, a precizat Portariuc.

Primarul susţine că problema privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominium a fost semnalată şi Asociaţiei municipiilor, dat fiind faptul că în situaţia municipiului Botoşani mai sunt şi alte localităţi.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia