
Social-democraţii botoşăneni iau exemplul colegilor liberali din alianţă şi vor "bate", din toamnă, toate comunele din judeţ pentru a se întâlni cu cetăţenii. Preşedintele executiv al PSD, Ovidiu Portariuc, a declarat că vizitele vor fi săptămânale sau cel puţin de două ori pe lună, iar prin organizarea acestor acţiuni se va încerca ajutorarea comunităţilor cu probleme.
"Vom fi prezenţi în judeţ, vom vizita toate colegiile şi vom încerca să definim planul de dezvoltare economică pe fiecare colegiu. Vom avea întâlnire cu cetăţenii, cu fermierii, cu primarii şi cu administraţia locală. Încercăm să impulsionăm lucrurile din punct de vedere economic şi în anumite zone ale judeţului care, din păcate, au rămas într-un mare decalaj economic", a spus Portariuc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia