Prefectul, primarul, vicepreşedintele CJ şi şefii structurilor militarizate au sărutat drapelul

26 iunie 2013

Ziua Drapelului la BotosaniPrefectul Costică Macaleţi, primarul Botoşaniului, Ovidiu Portariuc, vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, şi şefii structurilor militarizate au sărutat, miercuri dimineaţă, steagul tricolor, cu prilejul ceremonialului organizat de Ziua Drapelului.

Ceremonia din acest an a fost restrânsă ca urmare a Zilei de doliu naţional în memoria victimelor tragicului accident din Muntenegru.

Pe lângă arborarea drapelului, s-a dat citire Hotărârii privind declararea zilei de 26 iunie ca zi de doliu naţional, iar ulterior oficialităţile au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor din Muntenegru.

La ceremonia din Piaţa Tricolorului (în faţa Casei Sindicatelor) au asistat şi câteva zeci de persoane.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia