Tot mai mulţi botoşăneni muşcaţi de căpuşe. Medicii UPU cer o dezinsecţie a spaţiilor verzi!

13 mai 2013
petre radauceanu

medicul Petre Radauceanu

În ultima săptămână, alţi şapte botoşăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Pacienţii sunt persoane cu vârste cuprinse în 30 şi 79 de ani.

"Căpuşele erau localizate la nivel atât cervical, lombar, abdominal, membre inferioare. Mare parte aveau şi căpuşa la locul înţepăturii. S-a practicat extragerea acesteia şi dirijarea persoanelor către Secţia de Boli Infecţioase pentru tratament şi supraveghere medicală", a spus medicul Petre Rădăuceanu, şef UPU SMURD.

Dat fiind numărul tot mai mare de botoşăneni muşcaţi de căpuşe, reprezentanţii UPU spun ca au sesizat si Direcţia de Sănătate Publică, pentru ca aceasta la rândul ei să atenţioneze municipalitate cu privirea la  dezinsecţia spaţiilor verzi din municipiu.

Medicii recomandă oamenilor să evite contactul cu aceste inspecte, având în vedere bolile grave pe care le pot transmite.

Astfel, persoanele care fac excursii în zone cu multă vegetaţie ar trebui să poarte pantaloni lungi şi să nu stea direct pe iarbă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia