
Fanii muzicii ușoare românești vor avea ocazia să-și întâlnească artiștii preferați în cadrul unui spectacol care va avea loc pe data de 29 mai la Botoșani.
Evenimentul intitulat "Primăvara șlagărelor" se va desfășura la Teatrul Mihai Eminescu și îi va aduce pe aceeași scenă pe Mirabela Dauer, Raoul și Alexandra Canareica, acesta din urmă fiind o cîntăreață lansată la ultima ediție a concursului "Steaua fără nume" din anul 1989.
Ulterior, aceasta și-a desfășurat cariera artistică în străinătate, iar acum a revenit în orașul natal, Tulcea unde este profesoară de canto la Școala Populară de Artă.
Spectacolul va fi prezentat de Octavian Ursulescu care ne-a declarat că așteaptă cu emoție întâlnirea cu publicul botoșănean. "Se încearcă o revenirela spectacolele și turneele de altădată, cum făcea și Alexandru Jula la Galați, la un moment dat. M-aș bucura ca oamenii să vină din nou la spectacol așa cum se întâmpla mai demult. Mi-ar plăcea să ajung la Botoșani, Iași, unde n-am mai fost demult pentru că mi-e dor de acele locuri", a declarat Octavian Ursulescu.
Nici Alexandru Jula, cunoscut mai ales pentru celebrul șlagăr "Soția prietenului meu", nu are mai puține emoții cu gîndul la evenimentul de la finele lunii mai. "Au trecut atâția ani de când nu am mai fost prin Botoșani, important e să meargă acest spectacol, este dorința mea. În rest pot să vă spun că spectacolul e foarte bun. Voi cânta și melodii mai vechi, și melodii de pe noile albume", ne-a spus Alexandru Jula.
Mirabela Dauer și Raoul au lansat anul trecut un album de duete intitulat “Îți mulțumesc”, Alexandru Jula a lansat în 2012 albumul “Un ocean de iubire”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia