Preşedintele CJ, chemat în instanţă pentru a-şi da acceptul asupra a două căsnicii cu minori

8 aprilie 2013
Florin Turcanu

Florin Turcanu

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a fost chemat în instanţă să-şi dea acceptul cu privire la căsniciile unor minori din judeţ. Numai în ultima lună, Ţurcanu a trebuit să răspundă în faţa instanţei dacă în calitate de "părinte" este de acord cu căsătoria a două minore de 16 ani, care erau date în plasament familial şi care au decis să-şi întemeieze o familie.

"Chiar vineri a trebuit să mă duc în faţa instanţei, şi trebuie să merg personal, în caz contrar mă amendează. Am fost de două ori până acum la Judecătorie. Din informaţiile pe care le am de la Direcţia Juridică, este legal să fiu de acord. Nu pot să mă pun în cazul fericirii lor”, a spus preşedintele CJ.

Partenerii de viaţă ale celor două minore au peste 20 de ani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia