Acţiunea de pretransfer a cadrelor didactice, pe ultima sută de metri

3 aprilie 2013

cadre didacticeCadrele didactice care solicită pretransferul mai au la dispoziţie o zi pentru a-şi depune dosarul la şcoala la care doresc să ajungă. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, a declarat că dascălii pot să depună dosarele la mai multe şcoli unde există posturi la pretransfer, termenul limită fiind 4 aprilie.

Vineri, 5 aprilie, şcolile vor trebui să-şi dea sau nu acordul pentru pretransfer.

"Dosarele se pot depune şi la două-trei şcoli pentru şanse mai mari. Metodologia este însă neclară şi se poate interpreta", a precizat Liviu Axinte.

În perioada 5-10 aprilie, are loc depunerea acordurilor emise de unităţile de învăţământ, de către personalul didactic titular care solicităpretransfer consimțit între unităţile de învăţământ, la comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia