Două posturi de inspector şef adjunct la ITM, scoase la concurs

20 martie 2013
Leo Kohut, inspector sef adjunct al ITM

Leo Kohut, inspector sef adjunct al ITM

Ambele posturi de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Botoşani au fost scoase la concurs. Primul examen, cel pentru funcţia de inspector şef adjunct pe probleme de protecţia muncii, va avea loc pe 15 aprilie, el fiind atribuit, în urma negocierilor, PNL.

Cel de-al doilea, cel de inspector şef adjunct pe probleme de relaţii de muncă, care va fi scos la concurs pe 19 aprilie. Acest post revine PSD. El a fost ocupat, până pe 14 ianuarie 2013, de Leo Kohut, care a fost schimbat, în urma unei cereri de trecere pe funcţie de execuţie.

„Eu am cerut trecerea pe postul de execuţie, adică pe funcţia de inspector la Corpul de control, pe care am ocupat-o şi înainte”, a afirma Kohut.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia