Primăria a stabilit un calendar pentru remedierea neregulilor depistate la firma HSR

14 martie 2013

HSR- Hi Speed Drecovery BotoşaniPrimăria Botoşani va impune firmei Hi Speed Recovery (HSR) să remedieze neregulile depistate în urma unui control realizat de o comisie din cadrul instituţiei. Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că săptămâna viitoare se va întâlni cu lichidatorul sindic, care se ocupă de administrarea societăţii, pentru a-i transmite calendarul cu termenele de rezolvare a neregulilor depistate de municipalitate la firma HSR.

"Am făcut controale şi am găsit o serie de nereguli. Îi vom prezenta lichidatorului la o şedinţă calendarul, după care vom urmări termenele de rezolvare", a spus Cosmin Andrei.

În urma controlului s-a constatat că nu a fost plătită redevenţa, parcomatele nu sunt inscripţionate, nu există teren pentru depozitarea maşinilor, firma nu dispune de utilaje, nu există un dispecerat. În plus, reprezentanţii HSR nu au prezentat unele documente solicitate de Primărie.

Reprezentanţii Primăriei se chinuie de mai bine de jumătate de an să rezilieze contractul cu HSR, lucru greu de realizat.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia