Gireadă îl acuză pe ministrul Agriculturii că a creat scandalul laptelui toxic

12 martie 2013

Verginel Gireada in ParlamentDeputatul liberal Verginel Gireadă îl acuză pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, de crearea scandalului artificial privind laptele toxic din România.

Într-o declaraţie politică făcută în Parlament, Gireadă susţine că anunţul „a produs deja panică printre consumatorii români, dacă avem în vedere că laptele rămâne unul dintre alimentele care detoxifică organismul”.

„Precedentul a fost deja creat în Serbia, unde scandalul laptelui toxic, acest veritabil Milk-gate, a făcut ca, pe străzile din Serbia, să curgă… lapte şi fiere! Acolo, nemulţumiţi de măsurile adoptate de autorităţi în scandalul laptelui toxic, fermierii au ieşit în stradă unde au deversat mii de litri de lapte în faţa clădirilor oficiale. Şi, de fapt, cum ne propunem să acţionăm acum? Să repetăm episodul scandalului laptelui toxic din Serbia? De pe urma căruia ungurii şi bulgarii au profitat cu vârf şi îndesat?”, a spus Gireadă.  

Parlamentarul botoşănean, care deţine o fermă de animale, susţine că apără interesele fermierilor români, aflându-se de partea cealaltă a baricadei, în care se află politicieni corupţi.

Asta ne dorim să se întâmple şi în Romania? Cu crescătorii noştri de animale? La fermele noastre care sunt în al cincilea an consecutiv de criză economică? Fermierii români tratează deja acest scandal al “laptelui toxic” drept un subiect “fabricat”. O dată, de către importatorii de lapte şi în al doilea rând, de către companiile de lactate străine, care vor să îi scoată de pe piaţă. Un scandal întreţinut însă şi de politicienii care se lasă, din păcate, corupţi de lobby-ul acestora. Politicieni pe care crescătorii de animale îi acuză acum de…dezinformare! ”, a adăugat Gireadă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia