Victor Mihalachi vrea să facă un alt "Alfaland"

19 februarie 2013

Casa lui Valerian Lungu, cumparata de Victor ConstructOmul de afaceri Victor Mihalachi vrea să construiască un nou cartier rezidenţial în Botoşani, după modelul Alfaland, dezvoltat de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru. Victor Construct a început, deja, lucrările pentru construcţia a peste 40 de case în zona localităţii Hudum.

Viitorul cartier rezidenţial va fi ridicat pe terenurile care au aparţinut lui Valerian Lungu, fostul patron de la societatea Avis SRL, care s-a stins din viaţă la începutul anilor 2000.

victor mihalachiVictor Construct a cumpărat, în urmă cu peste doi ani, casa şi terenul din Hudum de la soţia şi copii lui Valerian Lungu.

El vrea să construiască acolo case pe loturi de câte 500 de metri pătraţi, dar şi un parc şi o biserică. Imensa casă începută de Lungu ar putea fi transformată într-un complex comercial şi social pentru familiile care se vor muta în cartier.

În primă etapă, Victor Construct a început construcţia a patru case.

"Nu pot să spun nimic acum, pentru că proiectul se modifică de la o zi la alta. Lucrarea a început, dar am oprit-o, pentru că muncitorii au fost duşi în altă parte", a declarat Victor Mihalachi.

Patronul de la Victor Construct intenţionează să îşi construiască şi lui o casă în acelaşi cartier.

Potrivit unor surse, Victor Mihalachi ar fi plătit circa 800.000 de euro pe casa şi terenurile de la Hudum.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia