
Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, nu vrea să mai ţină pe funcţii directori pensionari. Nici măcar cei din PNL nu sunt favorizaţi. După ce a anunţat că directorii pensionari ai instituţiilor de cultură din subordinea CJ nu vor fi menţinuţi pe funcţii, Florin Ţurcanu susţine că aceeaşi decizie va fi luată şi în cazul inspectorului general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marilena Mardare, care este pensionară şi care urmează a fi înlocuită în funcţie. El motivează că la CJ a primit sute de solicitări de la tineri pregătiţi pentru un loc de muncă.
"Pensionarii să meargă la pensie, să plimbe nepoţeii. Le dăm şi un buchet de flori. Nu aşa e normal. A venit la mine un băiat care a terminat cu 10 facultatea-ştiinţe economice, cu master. Nu au locuri de muncă şi mulţi alţii. Sunt teancuri de solicitări. Unde să-i trimit. Sunt femei care au lucrat la bănci şi care au rămas fără loc de muncă. Vin pe aici şi plâng", a precizat şeful CJ.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia