
Un fost director al Spitalului Judeţean “Mavromati” este cercetat de procurori pentru abuz în serviciu după ce fostul angajat al spitalului, Stelian Aivăncesei, a făcut plângere penală împotriva lui.
Este vorba despre fostul director Ovidiu Mimor. Dosarul este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Potrivit procurorului Ciprian Mihai, Mimor este cercetat “sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor , în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de reintegrare în muncă a unui salariat şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”.
Fostul angajat al Spitalului Judeţean, Stelian Aivăncesei, spune că începerea urmăririi penale a lui Mimor s-a făcut cu întârziere.
“Eu consider că dacă Parchetul şi-ar fi făcut datoria de la început nu se ajungea la concedierea mea de cinci ori”, a declarat Stelian Aivăncesei.
Fostul director al Spitalului Judeţean, Ovidiu Mimor, susţine, însă, că nu ştie nimic despre faptul că ar fi cercetat penal.
“Eu nu am primit nicio hârtie de începerea urmăririi penale, ci de neînceperea urmăririi penale”, a declarat fostul director al unităţii medicale, Ovidiu Mimor.
Fostul angajat al spitalului, Stelian Aivăncesei, a dat în judecată Spitalul Judeţean după ce a fost concediat şi repus în funcţie de nu mai puţin de cinci ori.
Odată cu finalizarea urmăririi penale, Ovidiu Mimor s-ar putea alege cu o amendă administrativă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia