
Comunicarea între Primăria Botoşani şi Consiliul Judeţean lipseşte. Consiliul Judeţean s-a asociat cu cinci localităţi în vederea înfiinţării societăţii "Parc Industrial Botoşani", însă Primăria Botoşani a fost omisă. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, vineri, că nu a fost consultat de conducerea Consiliului Judeţean în privinţa acestei asocieri, în timp ce vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a declarat, joi, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, că s-au purtat discuţii pe această temă şi cu Primăria Botoşani, însă aceasta a refuzat pe motiv că îşi face propriul parc industrial.
Consiliul Judeţean Botoşani, Consiliul local al municipiului Dorohoi, consiliile locale ale oraşelor Bucecea şi Flămânzi, precum şi consiliile locale ale comunelor Mihai Eminescu şi Răchiţi s-au asociat în vederea înfiinţării acestei societăţi, care se va ocupa de administrarea parcurilor industriale din judeţ.
"Nu m-au consulat cei de la Consiliul Judeţean. Bineînţeles că analizăm să creăm şi noi anumite structuri de sprijin. Voi avea o discuţie şi am înţeles că ne putem alătura şi de acum acestei asocieri. Vom analia", a spus primarul Ovidiu Portariuc.
La începutul acestei săptămâni, primarul Ovidiu Portariuc a criticat faptul că pe invitaţiile făcute de PNL Botoşani şi Consiliul Judeţean privind organizarea târgului de iarnă figurează şi numele Primăriei Botoşani, fără acordul acestuia.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia