
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, care a ajuns, marţi seară, la Botoşani, susţine că scopul vizitei sale nu este schimbarea prefectului Costică Macaleţi.
"Eu am venit aici pentru cetăţeni, nu pentru schimbarea prefectului", a spus Duşa, după ce s-a întâlnit cu membrii Comandamentului de iarnă.
Întrebat dacă declaraţia sa privind demisia lui Macaleţi a fost pripită, Mircea Duşa a spus: "Prefectul trebuie să-şi facă datoria conform legii, nu să danseze pe drumurile noastre toate pe la televizor".
Ministrul Administraţiilor şi Internelor cere demisia prefectului de Botoşani
De altfel, se pare că Mircea Duşa şi Costică Macaleţi, care au fost colegi în Camera Deputaţilor până de curând, sunt amici, iar declaraţiile ministrului par să fi fost doar vorbe aruncate la televizor.
Mircea Duşa a avut un dialog cu inginerul şef de la Secţia Drumuri Naţionale, Vasile Gherase, căruia i s-a cerut să explice de ce pe drumurile naţionale firma care se ocupă de deszăpezire nu are nicio freză.
Gherase a explicat că actele cu UMB Spedition au fost încheiate la Iaşi.
După şedinţă, în jurul orei 00.30, ministrul a plecat pe teren. El a vrut să vadă cum arată drumul Dorohoi- Darabani, ajungând aproape de Darabani. Duşa s-a întors la Hotel Rapsodia, unde a fost cazat, în jurul orei 3.15
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia