Călcat de maşină, în timp ce era întins pe şosea

2 noiembrie 2012

politie rutieraZi cu ghinion pentru un şofer din Darabani. Acesta se deplasa cu autoturismul pe DN 29 A în localitatea Lişna, iar la întîlnirea cu un alt autovehicul ce circula din sens opus, a surprins și accidentat mortal  o persoană de 57 ani, din comuna Suharău. Victima, care era culcată pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autovehiculului, a decedat pe loc. Aceasta a fost preluată ulterior de o ambulanță și transportată la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoșani, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei medicale a morții.

 Conducătorul auto, Aurel B., de 57 de ani, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, după care  i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei accidentului.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia