
Preşedintele executiv al PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineschi, speră ca USL să obţină toate mandatele de parlamentar la alegerile din decembrie. Dolineaschi, care a participat, sâmbătă, la depunerea candidaturilor USL la Biroul Electoral de Circumscripţie, a spus că formaţiunea din care face parte are ţinta de câştigare a tuturor colegiilor.
„Sperăm că nu sunt probleme de tehnoredactare sau alte aspecte şi cred că vom intra în campanie de pe 9 noiembrie. Am plecat la drum cu un gând care ne compleşeşte. Este punerea competenţelor noastre profesionale şi personale în slujba cetăţenilor judeţului Botoşani. Targetul este maxim: câştigarea tuturor colegiilor”, a spus Dolineaschi.
El s-a arătat stânjenit, sâmbătă, la depunerea candidaţilor când a fost în situaţia de a răspune unei întrebări legate de candidatura pe listele USL a liberalului Verginel Gireadă, condamnat penal la doi ani de închisoare
„Nu ştiu ce să fac cu condamnaţii”, a răspuns liderul PSD.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia