
Democrat-liberalul Ionel Oniciuc a trecut la Partidul Ecologist, pentru a candida ca parlamentar pe Colegiul Săveni. Oniciuc a declarat că şi-a depus într-o primă etapă candidatura pe Colegiul Săveni din partea PDL, însă, chiar dacă aceasta a fost validată la nivel central, a fost preferată o altă persoană în locul său.
"Mi-am dorit să candidez pe listele PDL, însă a fost un alt candidat prioritar. Acolo este o altă persoană desemnată. Am vorbit cu domnul Flutur şi i-am spus că îmi doresc foarte mult să candidez. Dar am găsit înţelegere la dumnealor (nr. Partidul Ecologist) şi vreau să valorific această oportunitate", a spus Oniciuc.
Acesta a declarat că îşi cunoaşte adversarii politici, unii, spune el, au trecut şi la ameninţări, însă nu se teme. În ceea ce priveşte contracandidatul Roxana Anuşcă, soţia lui Florin Ţurcanu, Oniciuc a declarat că: "Dacă cetăţenii îşi doresc un om care se dedică celorlalţi, se dedică rezolvării acelor probleme, au această alternativă: să aleagă pe cineva cu bani, impus sau susţinut de cineva puternic doar pentru că este soţia cuiva sau un om care a lucrat cu oamenii, le ştie problemele şi se regăseşte în viaţa lor", a adăugat Oniciuc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia