
Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc susţine că nu îşi merită indemnizaţia în valoare de 600 lei, întrucât nu a făcut mai nimic ca şi consilier local de la învestire. Acesta l-a acuzat pe primarul Ovidiu Portariuc că, consilierii locali nu sunt consultaţi cu privire la problemele municipalităţii şi spune că în şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta va cere o sală în Primărie în care consilierii locali să ţină audienţe cu cetăţenii lunar, prin rotaţie.
"Dacă Portariuc nu face nimic de patru luni, vreau să spun că nici eu nu fac nimic pentru primăria aceasta de patru luni. Să ridic mâna o dată pe lună şi să mi se dea acea indemnizaţie de 6 milioane lei, vreau să vă spun că nu o merit. Domnul Portariuc nu m-a chemat niciodată şi niciun consilier la nicio întâlnire. Au fost întâlniri cu Camera de Comerţ, cu ambasade, cu oameni de afaceri. Este treaba noastră", a spus Iavorenciuc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia