Poliţistul reţinut pentru luare de mită este client vechi al procurorilor. Vezi detalii!

4 septembrie 2012
Ioan Durnea- politist retinut

Agentul Ioan Durnea, retinut de colegii sai

Poliţistul de proximitate Ioan Durnea, care a fost încătuşat, luni seară, pentru luare de mită, este un client vechi al procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Agentul de la Poliţia municipiului a mai fost cercetat pentru o altă infracţiune. Acesta a fost anchetat pentru fals intelectual, după ce a modificat procesele verbale de sancţiune contravenţională. Durnea trecea o sumă pe documentul original şi o alta pe documentul care rămânea la cotor. Pentru asta, Durnea a primit o amendă administrativă.

Agentul de 42 de ani din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Botoşani – Compartimentul Proximitate, a fost surprins, luni după amiază, în flagrant, când a pretins şi primit suma de 500 lei, de la o persoană cunoscută, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere”, în scopul avantajării situaţiei juridice a acesteia, în sensul omisiunii sau atenuării tragerii la răspundere penală.

El a fost reţinut pe timp de 24 de ore, iar marţi a fost prezentat în faţa judecătorilor Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă. El a primit mandat de 29 de zile.

Între timp, marţi dimineaţă, Ioan Durnea a demisionat din Poliţie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia