Un tânăr băut a provocat un accident şi a refuzat să i se recolteze probe în vederea stabilirii alcoolemiei

6 august 2012

Un tânăr de 22 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a provocat un accident, însă a refuzat să i se recolteze probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Ștefănești  au identificat un autoturism înmatriculat în Italia, care prezenta avarii în partea lateral-stânga. Lângă autoturism a fost identificat Răzvan L. din orașul Ștefănești, judeţul Botoșani, proprietarul autovehiculului, care emana halenă alcoolică.

 Din verificările efectuate a rezultat că avaria auto a fost cauzată de faptul că, duminică dimineaţă, tânărul a pierdut controlul volanului, a părăsit  partea carosabilă, rezultând doar pagube materiale,  după care a parcat autoturismul în spatele unei clădiri din orașul Ștefănești.

Conducătorului auto  i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat categoric.

 Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia