Şi municipalitatea vrea două parcuri industriale cu 1000 locuri de muncă

1 august 2012
primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc

primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat că prin realizarea acestor parcuri vor fi create în municipiu aproximativ 1000 de locuri de muncă. Unul din aceste parcuri va fi amenajat în Răchiţi, pe o suprafaţa de 11 hectare, cu o valoare a investiţiei de 20 milioane euro şi o valoare estimată a investiţiilor atrase în respectivul parc vor fi de 50 milioane euro. Cea de-a doua locaţie pentru parcul industrial va fi în comuna Stăuceni. Acesta va fi construit pe o suprafaţă de 10 hectare, valoarea investiţiei fiind tot de 20 milioane euro.

Şi Consiliul Judeţean vrea să înfiinţeze în judeţ opt astfel de parcuri.

"Le-am transmis către Ministerul Dezvoltării Regionale. Bineînţeles că nu vor fi acceptate zece parcuri industriale în judeţ. Vor accepta unul sau două parcuri industriale sau maxim trei. S-au făcut mai multe propuneri, ca să aibă de unde să aleagă", a spus Ovidiu Portariuc.

La Răchiţi, s-a propus un centru logistic pentru afaceri şi spaţii pentru depozitare, cu accent pe spaţii de depozitare frigorifice, în timp ce la Stăuceni s-a propus înfiinţarea unei  structuri de sprijin pentru oameni de afaceri, respectiv IMM-uri, gen incubator de afaceri.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia