Liviu Axinte, liderul LSI despre demisiile din învăţământ: Nu am semnale că ar fi existat presiuni asupra acestor directori să demisioneze

1 august 2012
Liviu Axinte, liderul LSI

Liviu Axinte, liderul LSI

Reprezentanţii sindicatelor locale din învăţământ susţin că nu s-au pus presiuni asupra directorilor de şcoli care au demisionat din funcţii. Liviu Axinte, liderul LSI Botoşani, a declarat că niciunul din directorii demisionari nu a semnalat sindicatului astfel de situaţii. Declaraţia a fost făcută după ce mai mulţi directori de şcoli au demisionat din funcţii, de la venirea noii conduceri a Inspectoratului Şcolar Judeţean.

"Demisia este o decizie unilaterală a celui care o înaintează forului ierarhic superior. Nu am semnale că ar fi existat presiuni asupra acestor directori să demisioneze. Nu a venit nimeni să îmi spună: Inspectorul X  a vrut să mă verifice la evaluare, iar din acest motiv mi-am dat demisia. Nu am cunoştinţă de aşa ceva", a spus Axinte.

Situaţia rămânerii sau nu în funcţii a actualilor directori de şcoli se va clarifica până la sfârşitul acestei luni şi asta pentru că acestora, în marea lor parte, le expiră mandatul, iar Consiliul de Adminsitraţie al IŞJ va trebui să stabilească prelungirea sau nu a delegaţiei.

"Este posibil ca o parte din aceşti directori să nu mai fie numiţi. Şi atunci, mi se pare corect punctul de vedere al acelui director, să demisioneze, având în vedere că sunt şanse minime să fie numit. Probabil că au nişte informaţii politice. Nu este normal ca eu să stau toată vară în şcoală, mă ocup de văruit, lucru care s-a mai întâmplat, iar în toamnă să fiu înlocuit", a precizat Liviu Axinte.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia