USL: Referendumul e valid, Băsescu e demis!

30 iulie 2012
USL Ponta Antonescu

Foto: Realitatea.net

"Conform numărătorii la ora 23.00, Traian Băsescu este demis", a spus preşedintele PC, Daniel Constantin, duminică seară, după închiderea urnelor, informează Realitatea TV.

La rândul său, senatorul PSD Dan Şova a precizat că referenduml este valid, potrivit numărătorii paralele a USL, pragul de validare fiind depăşit în condiţiile în care s-au numărat peste 9,2 milioane de voturi. "Avem numărate până acum peste 9.200.000 de voturi. Am depăşit pragul de 50%, continuăm numărătoarea în orele următoare", a spus Şova.

El a menţionat că, potrivit numărătorii USL, circa 87% din românii care au venit la vot au votat împotriva lui Traian Băsescu.

"Băsescu în 2007 a luat 75%, azi a luat doar 16%. La alegerile din 2009, Băsescu a luat 5 milioane de voturi, azi a luat mai puţin de un milion de voturi. Referendumul va fi valid cu peste 52%. Traian Băsescu va pleca, l-am demis, totul este Ok. de acum încolo", a spus Şova.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia