Sindicatul Învăţământului Preuniversitar vrea să dea în judecată o facultate. Vezi despre ce este vorba!

7 mai 2012
Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani

Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani

Mai multe cadre didactice s-au plâns Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) că au fost păcălite cu diplomele pe care le-au obţinut de la o facultate din Braşov. Concret, acestora li s-a spus la înscriere că profilul pe care îl urmează este ştiinţele educaţiei şi că la absolvire vor putea preda în învăţământul preprimar şi primar, însă după ce au primit diploma au constatat că au primit calificarea de logoped, respectiv psiholog. Aceste cadre care predau ca suplinitori în învăţământ şi-au depus dosarele şi la concursul pentru ocuparea posturilor în învăţământ din acest an, însă dosarele le-au fost invalidate. Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar spun că vor da în judecată facultatea respectivă.

"Unul dintre cei care a depus sesizare la noi este absolvent al Facultăţii de Psihologie- Pedagogie din Braşov, programul de studii pedagogie, forma zi, din cadrul Universităţii Spiru Haret, promoţia 2011. A promovat examenul de licenţă în iunie-iulie 2011, dobândint titlul de licenţia în ştiinţe ale educaţiei. Vom da în judecată facultatea. Nu se face aşa. Să minţi atâta lume", a spus Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani.

Anul acesta, unui număr de 20 de cadre nu le-au fost validate dosarele la concursul din acest an, din cauză că Ministerul Educaţiei nu a recunoscut diplomele de licenţă ale unor facultăţi neacreditate.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia