
PRM-iştii botoşăneni se plâng iar că candidaţii lor sunt mituiţi de către un partid politic pentru a trece în barca lor. Prim-vicepreşedintele PRM Botoşani, Eugen Niţură, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că unui candidat al PRM la Primăria Tudora i-au fost oferiţi 20.000 euro ca să treacă de partea unui alt partid.
"Candidatului nostru din Tudora, care este preşedintele organizaţiei noastre, i s-au oferit cu neruşinare 20.000 euro şi i s-a spus: treci dincoace. Acest cetăţean care oferă mită a mai fost avertizat, iar până acum a mai fost prin patru-cinci partide", a mai spus Niţură.
În luna martie, PRM-iştii au acuzat că preşedintele PRM Dersca a trecut la PPDD tot pentru o promisiune de 20.000 euro.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia